Astronauts are just modern day sailors

Post pe motiv de program dat peste cap. Şi când zic "program" mă refer la cea de-a doua zi petrecută în pijama în faţa calculatorului, cu muzică şi filme. Da, filme. Eu şi filme. Se pare că începe să funcţioneze toată treaba asta. Aşa că îmi programasem încă un film pe seara asta. Aş fi ajuns la un mare total de două filme şi jumătate în aceaşi zi. Asta pentru că a trebuit să o iau mai încet la început, ieri am rezistat 40 de minute fără pauză. Revenind la filmul (aproape) numărul 3 pe ziua de astăzi. Credeam că îmi luasem o dramă din 1993 cu Anthony Hopkins, dar se pare că am nimerit un film din 2010 cu acelaşi titlu. Film ale cărui prime 5 secunde sunt o exorcizare. Care s-ar putea să fi fost totuşi un vampir isteric. Habar n-am, n-am stat să aflu.
Datorită faptului că mai durează vreo oră până să mă pot uita la varianta filmului care nu o să îmi dea coşmaruri pentru următoarele luni şi în lipsa unei alternative, am aterizat pe propriu-mi blog.

Ca de obicei, nu s-a întamplat nimic palpitant sau ieşit din comun, care să merite să fie povestit. În principiu, sesiune. Sesiunea a fost cândva un eveniment de maximă importanţă pentru mine. Apoi m-am lenevit, şi n-a ieşit prea bine. Apoi am avut procese de conştiinţă şi am lenevit mai puţin, chestie care a funcţionat în avantajul meu. Iar acum mă pot bucura de vacanţă, stând în pijama în faţa calculatorului. Adică exact ce mi-am dorit să fac de vreo 3 săptămâni. Şi, spre marea mea surprindere, lenea mea s-a semi-evaporat. Adică tot n-am binevoit să fac vreo expediţie în afara casei, dar din când în când, mă mai izbeşte câte o doză de hiperactivitate. Sar nonstop de sus în jos, dar "on the inside", adică fac economie de energie.

Asta e cea mai faină parte din sesiune: când după multe nopţi nedormite, cafele şi pur şi simplu funcţionare de zombie, ies din examen şi mă simt de parcă tocmai m-am întors din cel mai revigorant şi odihnitor concediu.
Desigur, nu ţin minte vreo vacanţă din care să mă fi întors odihnită, de obicei abia aştept începutul şcolii ca să am un program normal, să dorm în patul meu şi să fac o lungă pauză de la pâinea cu pateu. Sau, după caz (vezi august 2010), de la iaurtul cu cereale. Au trecut 6 luni de atunci, dar nu cred că o să mă ating prea curând de Cheerios cu iaurt cu căpşuni.

Cum s-a desfăşurat prima zi post-sesiune:

• În primul rând, am luat un 10 complet SF. Şi chiar dacă sunt destul de convinsă că nu îl meritam, reacţia a fost desigur omg omg omg best day ever!!!.
• Am ajuns acasă şi am dus gunoiul fără să mă întâlnesc cu nimeni scormonind prin tomberon: omg omg omg best day ever!!!.
• Chiar dacă am o cafetieră ce în ultima vreme ţine să mă saboteze şi un pachet de filtre sinistre care numa' nu se mai termină, am suportat cu stoicism neplăcuta situaţie şi pur şi simplu mi-am făcut altă cafea. Cum se desfăşoară de obicei tot procesul: Se pune filtrul sinistru în cafetieră, se pun ultimele linguriţe de Lavazza şi se aşteaptă. Iar dacă acelea chiar au fost ultimele linguriţe de Lavazza, atunci filtrul se va îndoi, apa va curge pe lângă şi rezultatul va fi un lichid transparent, maroniu, cu un vag miros de cafea. Urmează partea de best day ever, aşa-i? Ah da, "mi-a trecut aversiunea faţă de cafea, omg omg omg best day ever!!!".  Pe lângă asta, m-am resemnat cu gândul că oricât aş amesteca, zahărul tot nu o să se dizolve decât fix înainte de ultima înghiţitură, numa' aşa, să îmi strice ziua.
• Normal că am ajuns şi la internet, "omg omg omg Arcade Fire got a Grammy, best day ever!!!!". Nu că mi-ar plăcea enorm de mult sau că le-aş da vreo importanţă Grammy-urilor, dar la momentul respectiv, orice s-ar fi întâmplat era "best day ever".
• O grămadă de trupe de care chiar nu îmi pasă vin la Cluj...."omg omg omg best day ever!!!"
• Desigur, cireaşa de pe tort,  în mod sigur demnă de "best day ever" a fost noul album Radiohead (!!!!!!!) acum la doar 3 zile distanţă.

Pentru că lucrurile n-au fost mereu atât de grozave, câteva bucăţele de copil stresat de sesiune:

• Cu mare regret am ajuns la concluzia că dacă alaltăieri a fost reducere la Big Milk la Kaufland, astăzi sigur nu mai e şi am ratat-o, pentru ca azi e deja marţi. M-a informat totuşi o colegă că era joi.
• Cum mă prind eu că două înghiţituri înseamnă deja prea mult vin:  6*4 e 24, dar numai pentru câteva secunde. Ceva pur şi simplu nu e bine. Se vede că n-a sedimentat bine tabla înmulţirii. 8*4 e de fapt 24. Ba nu, tot nu-i bine. 8*4 e 32 (pe asta am nimerit-o), 7*4 e de fapt 24. Pentru ca 4*4 e 16.

Mult mai simplu decât a mă bucura de oportunitatea de a învăţa lucruri noi şi incredibil de interesante, prefer sa ma leg de fiecare exprimare dubioasa a profesorului meu. Care, asemeni tuturor profesorilor, a considerat că planeta nu se va mai învârti dacă nu scoate o carte. E reconfortant să găsesc câte un dezacord, o definiţie de genul "informaţia este expresia [...] surprizei" sau "sângele are un rol important în menţinerea presiunii sanguine".
Desigur, o ediţie scoasă acum 10 ani e mai mult decât suficient. Studenţii din ziua de azi, în ton cu tehnologia, se pot mulţumi şi cu pdf-uri. Aşa că profesorul meu, care abia dacă e capabil sa îşi pornească singur o prezentare în powerpoint, ne-a dat cu mare generozitate un pdf securizat. Desigur, parola o ţine numai pentru el.
Acelaşi profesor care a comparat examenul cu bătalia lui Spartacus. Noi studenţii fiind desigur soldaţii romani înfricoşaţi şi incompetenţi, iar el comandantul armatei, ce ne va reteza cu spada capetele tuturor, ca să ne scape de ruşinea de a fi decapitaţi de către duşmani. Nu ştiu exact cine era Spartacus în toată povestea lui, probabil că fiziologia.
Ţin să menţionez că toate astea, precum şi toate tâmpeniile pe care le-am zis despre alţi profesori, mi-au trecut în secunda în care mi-au dat 10. A fost de ajuns o laudă ca să îi transform în nişte oameni minunaţi, profund dedicaţi profesiei lor, cadre didactice desăvârşite care mi-au adus înapoi încrederea în sistemul universitar, etc etc etc. Probabil am să mă întorc la a-i înjura cu prima exprimare ambiguă de care voi da în viitoarele mele cărţi.

Ca şi încheiere, căutari ce şi-au găsit răspunsul aici: martini omoara neuroni. Yup, that's true, I'm living proof of it.