[totul e calm]

Azi noapte, sau mai bine azi dimineata, asa pe la ora 4, cand nu puteam dormi datorita cafelei consumate cu 12 ore in urma, m-am gandit si la blogul meu. Mai exact la faptul ca ultimul meu post e destul de infricosator...sau mai bine zis nereprezentativ pentru blog. Pe mine oricum m-ar speria. Desigur, eu sunt foarte fricoasa, asa ca o posibila reactie a mea este destul de irelevanta. Eu ma sperii si sar in sus si cand imi misc capul si imi mai ajunge o suvita de par pe umar.
In fine, ideea este ca singurul scop al postului asta este sa il impinga pe anteriorul ceva mai jos pe pagina. Normal ca mi-ar fi mai usor sa apas pe "stergere" si gata, dar where's the fun in that?
Marea problema este ca nu prea am despre ce sa scriu, si ca de fiecare data cand intampin problema asta, pur si simplu scriu despre faptul ca nu stiu ce sa scriu. Apoi scriu despre faptul ca scriu ca nu stiu ce sa scriu. Si asa mai departe. Si cumva, cumva se aduna paragrafele.

As putea mentiona toate chestiile pe care le fac in loc sa invat. Din nou, intampin o problema, si anume ca nu fac nimic. Dorm si beau cafea si mai dorm si mai casc si tot asa. Imi place cana mea de cafea. Care de fapt, si din pacate, nu e a mea. Sarmana cana nu are un simt al identitatii pentru ca nu are un proprietar bine definit. E pur si simplu o cana dintre cele mult prea multe cani din dulap. Dar parca e facuta special pentru mine. Cafeaua mea n-ar mai fi la fel fara ea. Spun ca e facuta pentru mine pentru ca se potriveste perfect pe genunchiul meu, ar putea sa stea cu orele pe el fara sa cada. Asta imi aminteste ca ar trebui sa adopt o alta pozitie in fata calculatorului. Dar asa nu mi-as mai putea incalzi genunchiul cu o cana de cafea. Ma mira faptul ca pana acum nu am varsat-o niciodata. Asta dovedeste caracterul magic al canii.
Dar adevarata drama existentiala a canii mele este faptul ca exista in casa doua cani identice. La fel de speciale si cu acelasi echilibru fenomenal pe genunchiul meu. Doua cani intre care eu nu fac nicio diferenta. Si ma prind de chestia asta doar cand imi beau cafeaua si pe birou se afla cana folosita cu o zi in urma. A se observa ca am o problema cu facutul curateniei. Si cu repetitiile. Mai ales cu repetitiile. Pe mine personal nu ma deranjeaza. Sper ca nici pe corectorii de la BAC.

De asemenea, acum mananc jeleuri albastru cu roz. Ma gandeam ca poate v-ar interesa. Este foarte probabil sa ma insel. Wee, si am gasit si unul galben cu albastru ♥

Daca, ajunsi pana in acest punct (un lucru cu adevarat admirabil), v-ati plictisit, puteti sa va uitati la urmatorul sketch, care este chiar destul de amuzant.

Okay, adevarul este ca toata treaba cu pretextul, enuntata mai sus, este o mare prostie. Pentru ca mie imi place sa sperii lumea. Siii, din pacate pentru mine, oamenii nu sunt foarte speriosi.
De fapt, scopul postului astuia este de a marca un mare eveniment in viata mea. Un eveniment de mare importanta pe plan local si international, ce marcheaza intrarea intr-o noua etapa a vietii mele...

-drumroll-


Oficial, am aprins pentru prima oara aragazul. Si nu a explodat nimic.

Atât.

Si cad, recad, si nu mai tac din gura.

EDIT MARE SI FRUMOS: De acuma incolo, daca ma mai stresez vreodata in asa hal, puteti sa imi spuneti linistiti ca sunt nebuna. Sau psihopata. Personal, prefer maniaca.
Ahh, si am luat 10 :D


Daca vedeti postul asta inseamna ca...
1. am murit in chinuri groaznice in timpul probei de la BAC
2. nu sunteti oameni normali, sa fiti trezi in vacanta inainte de ora 12. Ar fi mai si o subcategorie ultra-hardcore aici, si anume cei care nu s-au culcat deloc.

EDIT PARTEA A DOUA: Fiindca postul asta planuiam sa il sterg cand ma intorceam de la romana, dar m-am razgandit, trebuie sa mai adaug niste categorii, si anume:

3. sunteti totusi oameni aparent normali, lipsiti de orice trasatura ce ar putea trada anormalitatea latenta ce salasluieste in adancurile sufletelor voastre.
4. aceasta categorie are in extensiune un sigur termen, iar intensiunea este urmatoarea: este repartizat la proba scrisa la limba si literatura romana in sala 23 , etajul 1, a Colegiului National Liviu Rebreanu, avand pe lista numarul 9.


En fin, eu scriu acuma doar pentru ca daca ma mai invart mult prin camera ametesc. Si cred ca mi-e rau. De fapt, cred ca mi-am indus o stare de rau. Si de asemenea m-am gandit ca daca scriu pe blog, adica ma manifest in mod public, cumva cumva o sa imi tin manifestarile isterico-nevrotice pentru mine. Dar, precum se poate observa, nu a mers. Asa ca am sa incerc sa scriu despre orice altceva, si cumva sa imi satisfac si nevoile, astfel ca tot ce urmeaza va avea o legatura mai mult sau mai putin evidenta cu decapitarea mea imediat urmatoare. Ahem, adica evaluarea. Adica intinderea neuronilor mei pe o roata de tortura medievala.

Dat fiind faptul ca nu sunt in vacanta, am facut urmatoarele constatari legate de trezirea de dimineata. Post-punkul e pur si simplu ...fucking scary. Luni, adica ieri, adica ultima zi din trecutul meu semi-fericit, mi-am pus alarma sa sune la ora 9. Alarma mea fiind un pasaj dintr-o piesa Unleashed, metal destul de fioros, pe care acuma il wikipediez sa vad de care ii. [...] Uuuh, death metal, nice. Habar n-am cum se numeste piesa, eu o am trecuta drept "alarma". E ca si cum as numi ciresele - legume, sau materia neidentificata din cutia mea craniana - creier. Adica e o denumire improprie. Pentru ca singura data cand a reusit sa ma trezeasca, a fost prin puterea subconstientului meu. M-am sculat cu vreo 2 minute inainte sa imi sune alarma, prin mijloace de domeniul SF-ului, doar de teama de a nu fi trezita brutal. Normal ca mi-am oprit alarma inainte sa sune, si m-am culcat la loc.
Oricum, ziceam de post-punk. Dupa ce mi-a sunat de vreo 3 ori Unleashed-ul, am renuntat la a ma mai trezi, si am adormit la loc.
Peste vreo ora, cand eu dormeam atat de bine si de pasnic, imi suna telefonul. Pentru Iulia, am setat ca si ringtone Julian Cope - Sunspots. Adica fiorosul post-punk. Am sarit in pozitie verticala aproape instantaneu, de parca cineva mi-ar fi turnat apa inghetata in cap. Si oricat de mult mi-as fi strans perna in brate dupa aceea, n-am reusit sa adorm.

Astazi, alarma mea a fost poezia Lacustra, recitata chiar de Bacovia. Cea mai buna alegere pentru alarma din viata mea. In fine, asta a fost prima dintre cele 4 alarme pe care mi le-am pregatit, pe langa faptul ca ieri, pe la 12 noaptea, o scuturam pe mama sa nu uite sa ma sune pe la ora 8. Asta in caz ca reusesc cumva sa trec peste cele 4 alarme si adorm.
Revenind la Bacovia si locuintele lacustre, a fost o desteptare chiar placuta si melodioasa.

Tot legat de Bacovia, care incepe sa imi placa imgrijorator de mult, si a carui poezii recitate le cam ascult freakishly pe repeat...Nu vi se pare ca Travka aduce a Bacovia? Si nu ma refer la chestiile cu "nevroza, nevroza". Pur si simplu, la constructia si muzicalitatea versurilor.
Ahhh, si daca pana acuma Nicu Alifantis imi placea cat de cat, acuma a cazut complet in ochii mei. Si cand zic "cazut complet" ma refer la o bufnitura puternica, un poc! rezultat in urma, nu a unei impiedicari, ci a unei idei ce probabil i s-a parut mult prea geniala. La fel cum se gandesc copiii de a 4-a ca ar fi genial sa se urce in copaci, sa arunce cu chestii de acolo. Si apoi sa cada peste un gard ascutit.
In fine, cam asa a cazut si Alifantis in ochii mei. Pentru ca daca Emotie de toamna era o adaptare destul de draguta, ce a facut cu Viata mea se iluminează este destul de infiorator. Ca si cum cineva ar lua din proprie initiativa chestiile alea ascutite de la gard(a caror denumire se inversuneaza sa lipseasca din sertarele creierului meu, precum se va intampla cu absolut toate notiunile de limba si literatura romana)...deci, chestiile din gard, si sa le infiga in copiii de a 4-a. Cred ca tocmai am trasat o paralela intre mine si Alifantis. Nu-i de bine.

In momente dintr-astea imi doresc sa fi fost totusi la gradinita. Ceea ce a facut familia si societatea din mine, este la fel ca si teoria formelor fara fond a lui Maiorescu. Adica 12 ani de zile s-au chinuit varii pedagogi sa ma ajute sa imi insusesc diverse forme, fara sa se prinda ca mie imi lipseste fondul. Adica toate chestiile super importante care se invata la gradinita. Cum ar fi contactul social si comunicarea. Cum se asteapta examinatorii ca eu sa fiu in stare sa comunic, daca am sarit peste gradinita?

Trebuie totusi sa imi gasesc o scuza pentru cand o anunt pe mama de nota mea dezastruoasa, ar fi cam aiurea sa dau vina pe ea. Nu de alta, dar totusi, in caz ca viata mea nu se va sfarsi subit astazi, mai am ceva planuri pentru vara care depind de ea.

Ma tenteaza sa beau o cafea, dar cred ca ar fi groaznic de neinspirat. Pe langa faptul ca m-as alege cu niste arsuri nefericite, metoclopramidul pe care l-am luat preventiv poate ca nu ar face fata.

De asemenea, tin sa mentionez ca nu sunt o psihopata, serios. Sunt convinsa ca exista lume care, citind ce scriu pe aici, ma considera demna de un sanatoriu. Dar avand in vedere ca eu contemplez aceasta idee, si a sanatoriului, a carui denumire inspira liniste, pace si relaxare, inseamna ca inca sunt cat de cat sanatoasa.
Incoerenta probabil, dar sanatoasa.

Ahhh, si regret ca nu m-am dus la Placebo. Pentru ca ar fi fost posibil, n-as fi sfidat nicio lege a fizicii. Si pentru ca sunt incredibil de sadica, citesc toate review-urile pe care le gasesc. Si se pare ca a fost tare frumos.

Si mai sunt mai putin de 2 ore pana trebuie sa fiu la scoala. Si o sa mor. Si exagerez. Si dupa ce mor acolo, o sa mai mor inca o data, inecata in propria rusine. Si probabil ca o sa fie totusi bine. Si de asta o sa mor inecata in rusinea de a ma fi manifestat ca o psihopata. Deci oricum ar fi, nu o sa se sfarseasca bine.
Ahhh, si nu stiu cu ce sa ma imbrac. De ce nu stiu? Ar trebui sa stiu totusi. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil. Oribil.
Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place. Nu-mi place.

In schimb imi place sa dau copy paste la propriile-mi vorbe. Si de asemenea imi place mult Bacovia. Si sa il ascult pe Bacovia. Recitand Lacustra, urmata de Sonet. Care este cea mai tare chestie de pe planeta in momentul acesta. Si acum imi e rusine de mine pentru ca am descris o poezie de a lui Bacovia folosind "cea mai tare". De asta ma asteapta un grandios esec.
Si trebuie cumva sa termin toata aberatia asta pe un ton ceva mai pozitiv.

...

Ahh, da, sora mea a facut curatenie in camera. Pentru ca de vreo 2 saptamani n-am mai lasat-o sa intre. Si acum e curat. Si omg daca nu imi gasesc buletinul? I'm doomed.
Cred ca pana la urma nu o sa mai sterg postul asta cand ma intorc, il las marturie, un fel de chestie pentru descendenti, sa nu ajungeti ca mine.

Apoi, cu pasi de-o nostima masura,
Prin intuneric bajbaiesc prin casa,
Si cad, recad, si nu mai tac din gura.

Way out in the water, see it swimmin'

Este ora 20:05 si eu ar trebui sa invat. Avand in vedere ca scriu un post, inseamna ca nu invat. Si am sa scriu tot ce-mi trece prin cap pana la 20:30. Cand am sa ma opresc, chiar daca sunt in mijlocul unui cuvant.
Cred ca asta e a 4-a pauza de "sa lasam organismul sa absoarba substantele nutritive" pe ziua de astazi. Sau, sa ii dam un iz modern, este pauza post-cina.

Ziceam zilele trecute ca, extrem de brusc, pur si simplu nu ma mai streseaza BAC-ul. Nici macar oralul, care pentru mine era marele balaur. M-am calmat complet. Si de atunci tot m-a ros gandul "De ce m-am calmat?". N-am luat sedative, n-am baut ceaiuri, n-am facut yoga si nici nu am facut schimbari in fondul meu muzical. Si asa, pe la 06:13 azi dimineata, cand subconstientul meu s-a hotarat ca imi ajung 5 ore de somn, mi-am dat seama. Pentru ca sunt racita. Si fix nevroza mea a actionat ca un sedativ. In sensul ca n-am vrut sa traiesc oroarea de a-mi scuipa plamanii in timpul BAC-ului, sau mai rau, sa-mi pierd vocea inainte de oral. Asa ca m-am indopat (cu acordul medicului, totusi) cu vreo 5 feluri de pastile. Si cred ca de la atata ibuprofen m-am calmat. Ibuprofen care nu are absolut niciun alt efect.
Chiar in postul trecut spuneam ca ar fi o mare tragedie sa racesc.

Poimaine e concertul Placebo. Si eu sunt tot la fel de heartbroken ca ma aflu la 420 de kilometri distanta. Si, conform inclinatiilor mele sadice, ma uit la secvente din DVD-ul lor din 2003(?), un concert ce se apropie asimptotic de perfectiune. Iar urmatoarea bucatica click click e cam rezumatul zilei de astazi. Adica unde naiba imi sta capul?
Urmatorul este un fragment din conspectul care l-am facut astazi la Iona:

Spatialitatea apartine imaginarului. Relatiile temporale reflecta perspectiva discontinua a timpului psihologic. Conflictul nu este tratat in mod clasic, ci reflecta drama existentiala a unui paianjen. Iona traieste plenar un conflict interior cu propriul sine.

Cand am recitit respectiva parte am si scapat stiloul din mana. Inca n-am reusit sa imi dau seama de ce l-am numit pe Iona un paianjen. Sau de ce paianjenii ar avea dimensiune psihologica. Dar n-am sa ma las pana nu elucidez acest mister. Sau poate ar trebui pur si simplu sa o las mai usor cu medicamentele pentru raceala, eventual sa mananc ceapa si sa beau limonada. Si nu, nu am baut sirop de tuse.

De fapt, tot scopul acestui post este sa ma plang ca ratez Placebo. Nimic nou aici. Era planificata si o parte de happy happy joy joy, cu planurile mele pentru vacanta, pentru ca tocmai adaugasem unul nou. Si am uitat. Si ma sacaie enorm. Oricum, sunt o gramada de chestii. Dar eu vreau chestia care mi-a sarit in minte acum 20 de minute.
Era ceva de ordin artistic, in orice caz. Ca asa mi-a traznit mie in ultima vreme, vara asta incerc tot si toate, poate poate imi gasesc si eu ceva talent ascuns. Stiu ca era o chestie chiar faina. Adica eram incantata de ideea mea. Si eu foarte rar sunt incantata de ideile mele. De obicei dupa 5 minute de supraanalizat, trec la urmatoarea si tot asa. Mai sunt si cazuri exceptionale. In care imi vine o idee, o analizez si o intorc pe toate partile, nu ii gasesc defecte, ma balacesc in gloria conceptului de a avea o idee buna, si in atata mini-euforie, imi uit ideea.
Si de data asta, era ceva chiar plauzibil. Acuma nu o sa pot invata, pentru ca o sa fiu prea ocupata cu storsul creierului.
Nu stiu, nu stiu, nu stiu. Incep sa ma nevrozez. Inseamna ca e ora la care trebuie sa imi iau medicamentele.

Ahhh...Nu, nu mi-am amintit ideea mea mareata. Mi-am amintit o alta chestie ce mi s-a intamplat astazi. Si e 20:33, da' o sa ma prefac ca nu am observat ceasul.
Astazi, in pauza mea de "iesit la aer si la soare", am fost cu mama la Plus. Unde, dupa ce ne-am invartit o vreme, ne-am pus, cum e normal, la rand la casierie. Si in urmatoarele secunde, a aparut din negura raionului de macaroane, un copil cu o punga de chipsuri in mana. Nu stiu ce cauta la macaroane, daca si-a luat chipsuri. In fine, era la fel de inalt ca si caruciorul. Deci intra in categoria minorilor care imi displac intens, dar pe care trebuie sa ii tolerez si sa imi controlez apucaturile violente. Desi era pustiu aproape magazinul, copilul, a carui mama a uitat sa il invete notiunea de spatiu personal, aproape ca s-a lipit de mine. Daca as fi avut buzunare, poate ca as fi fost suspicioasa. Am facut un pas in fata, a facut si el vreo 3 mini pasi dupa mine. La fel si in lateral. Si mi-a tras "privirea". Nu stiu exact ce este "privirea", dar stiu ca mi-a fost trantita in fata. Ce ar vrea un copil de vreo 6 ani de la o tipa psihopata care deja il vizualiza infipt intr-o tepusa, chiar nu pot sa imi explic. Nu era genul de privire care as vedea-o la paianjeni (daca m-as obosi sa iau o lupa), inainte sa trantesc echivalentul DOOM-ului in greutate, peste ei. Nu era nici o privire de catelus infometat, si nici de pisica parsiva. Si totusi, copilul ala voia ceva de la mine. Arata de parca, daca as fi purtat eu fusta, s-ar fi agatat de ea si nu l-as fi putut da jos decat cu furca.

Tot nu mi-am amintit ce plan aveam pe vara asta. Printre celelalte planuri ar fi lut, pictat, sters praful de pe pianul de sus, scris carte despre o canapea, tricotat, crosetat, cusut, photoshop, scris cantec despre albine, invatat sa aprind aragazul, 100 de barcute de hartie(culori diferite), printat poze si aranjat intr-un album super-cheesy, fotografie si..."chestia".

In fine, in fine, in fine. Sa aveti bafta la BAC, sa nu copiati si sa nu va hiperventilati.

Siii spuneam mai sus ca respectivul video se apropie asimptotic de perfectiune, urmatorul este chiar perfectiunea intruchipata click click click. Daca mergeti vreunul la Placebo, si vreti sa faceti o fapta buna, sa imi ziceti va rog luni cat de oribil a fost. Chiar daca toata lumea o sa spuna ca a fost ceva de genul "implozia atomului", eu tot pe voi o sa va cred.


P.Sssssssssss. In caz ca exista vreo persoana care nu s-a prins, eu sar din hiperbola in hiperbola. Adica exagerez. Si nu vorbesc tot timpul serios. Asta pentru persoanele la care le joaca inima de exaltare cand vad copii ce se joaca , "vai ce draguti si tineri si plin de viata sunt, scumpii de ei". La fel si cand incaseaza o minge in cap, "vai dar ce puşi pe şotii sunt, aşa-s copiii". Nu, asa sunt imbecilii pe care o sa ii trimiteti, fara jena, in origini peste vreo 10 ani. Normele sociatatii ma impiedica sa o fac de pe acuma.

Rice and beans and horses lard

Asta e al treilea post pe care il scriu astazi, celelalte doua le-am sters. Primul, fiindca era incredibil de plictisitor, al doilea pentru ca il puteam rezuma in doua cuvinte: Jeff♥ si Pixies!

Si acuma il scriu pentru a treia oara pentru ca mi-e incredibil de lene, si trebuie sa invat la romana. Si mi-e lene sa invat la romana. Si as face matematica pana in zori, daca nu as fi terminat variantele. As invata pana si la bio, chiar si logica, dar de romana nu am absolut niciun chef.

Sunt impacata sufleteste pentru ca m-am prins ce sa scriu in promotii. Cel putin in mare, pentru ca in momentul in care voi lua stiloul in mana, o sa imi treaca toata satisfactia. Si o sa ma prind ca sunt din nou prea siropoasa. Desi asta nu ar fi un lucru asa de rau, luand in considerare toate chestiile siropoase ce le-am auzit saptamana asta. Care, intr-un fel sau altul mi-a placut destul de mult. Cam toate experientele din zilele trecute se pot caracteriza prin "ultima data".
Ultima data cand am baut cafea de la CoCo(multumesc ca mi-ai dat lingurita ♥), ultima data cand mi s-a electrizat fusta de la uniforma, ultima data cand mi-am rupt ciorapii pe scaunele din clasa, ultima data cand ma chinui sa ii zambesc frumos ex-dirigintei (daca as avea organul necesar, as folosi expresii nu tocmai frumoase la adresa ei, ce noroc pe ea ca nu corespund anatomic)....erm, la modul general o gramada de "ultima data". Printre care si ultima data cand beau vin rosu, purtand o rochie crem. Never again.
Ahhh, si sa nu uit de coafeza care mi-a macelarit vreo 10 centimetrii din par marti. Una dintre marile tragedii ale anului. As zice ca e ultima oara cand ma mai duc la coafor, dar am spus-o de atatea ori incat nici macar eu nu o mai cred.
Oricum, la "tanti" asta eu nu ma mai duc. Am carat-o (a se intelege santajat-o emotional) pe mama cu mine doar pentru ca nu imi place sa conversez cu coafezele. Fac parte din aceiasi categorie cu taximetristii. Oricum, tanti mi-a citit gandurile, dar a dus totul putin prea departe. Mie mi-a zis doar "Tine capul drept, puiut", toate chestiile celelalte, cum ar fi "Sa ii fac si breton fetitei?" si "Sa ii mai tai din lungime?" i-au fost adresate mamei.
Poate a complotat cu mama, pentru ca data viitoare sa insist sa ma duc singura, dar nu i-a reusit. Sub influenta alcoolului, s-a oferit in destule ocazii lumea sa ma tunda. Cu conditia sa nu rupem complet legatura dupa ce ma uit in oglinda.

De asemenea, nu stiu de ce oamenilor li se par relativ socante meseriile de legist sau psihiatru. Daca ar fi sa urmez medicina, intre astea doua as alege, inclinand mai mult spre cea de a doua. Sa fii psiholog mi se pare frustrant si plictisitor, da' serios ca daca as fi pe a 11-a m-as face psihiatru. Pacat ca nu mai am timp sa ma pregatesc de admitere. Initial a pornit de la dorinta mea de a o tachina pe mama, spunandu-i ca vreau "sa studiez comportamentul deviant", da' pe masura ce ma gandesc mai mult, devine mai serios decat o gluma.
In momentul de fata, parca as da oriunde, da' nu la veterinara. Cine stie, maine o sa imi plang de mila ca nu mi-a venit mai repede ideea sa ma fac astronaut sau balerina.

Hmm, incepusem totusi cu altceva. Sa faci o gramada de chestii pentru ultima oara nu e cine stie ce, serios. Doar daca corespund descrierii de "prima si ultima oara".
Am avut totusi si intamplari demne de prima oara. De exemplu, erm...stiu ca era ceva la categoria asta, dar nu-mi mai vine in minte. Ar fi faptul ca am mancat chestii cu aspect complet neapetisant, si s-au dovedit a fi gustoase. Am baut vin fara sa ma stramb...prea mult. Am si varsat pe mine. Am reusit sa nu vars pe masa. Am purtat tocuri fara sa ma doara picioarele.
Ahhh, si am vazut si eu in sfarsit un "rasarit urban", pana acuma toate rasariturile de soare le-am vazut la mare. Asta pentru ca pe la 5 dimineata m-am dat jos din microbuz in celalalt colt al orasului si m-am dus pe jos. O sa regret chestia asta doar daca, iarasi, reusesc sa racesc. De asta o sa imi fie dor de Bistrita, pentru ca la orice ora am chef, pot sa ma apuc sa strabat orasul singura. Ceea ce stiu ca e, relativ, o prostie.
Totusi, cel mai semnificativ in categoria chestiilor "pentru prima oara" cred ca a fost "pentru prima oara chiar mi-a facut placere sa dansez". De obicei stau pe scaun si analizez chestii si ma gandesc la prostii. Cum ar fi sa incerc sa aproximez culoarea stalpului in codul hexazecimal. Desigur ca nu imi iese niciodata. Pentru banchet, stalpul din fata mea avea culoarea #EFC5AC.

Un scurt rezumat al posturilor ce nu au vazut lumina monitoarelor altora: Jeff ♥ e absolut mirific. Si am invatat ca daca apas pe Alt si 3 de pe numpad ajung la ♥. Asa ca sa va asteptati la multe inimioare din partea mea. Pentru Jeff ♥ ♥ ♥. Nu stiu daca v-am mai spus, da' Jeff e un fel de J.D. Salinger muzical, in sensul ca se ascunde undeva intr-o scorbura. Am ajuns sa ascult obsesiv inregistrari live si demo-uri indeslusibile, si totusi sa le ador. Vai Jeff ♥, ce-ai facut din mine si din standardele mele :-<.
A doua chestie "omg" este faptul ca Pixies s-au reunit. Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!
Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!!!!!!!!!
Mai socant este ca lumea normala a aflat de chestia asta prin martie, eu abia saptamana asta m-am prins. Si totusi, Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies!Pixies! YAY!!!!
Sunt destul de hotarata sa ma duc pe meleaguri straine sa ii vad, daca se iveste ocazia. La fel de hotarata eram intr-o vreme sa ma duc la Sziget pentru Placebo, asa ca nu imi mai fac planuri.

Poza mea preferata de saptamana asta: click.
De asemenea, nu m-am putut abtine, asa ca urmatoarea pereche de cercei imi apartine: click #2. Multumesc http://asearatiamluatcercei.blogspot.com/, sunt foarte incantata :D

Pentru ca poll-ul pe l-am facut acum cateva ore corespundea celuilalt post, probabil ca n-ar strica sa va spun ca mi-am botezat scaunul Hirudineu. Am dezvoltat o relatie deosebita cu el.