You can't squeeze blood out of a turnip

Post pe blog, cu punctuleţe şi paragrafe, aranjate pe categorii, după cum urmează:


Pentru că:

• ...în săptămâna mea a la Placebo am avut suficient timp să trag concluzii evidente, sau după caz, stupide, şi trebuie să le trec şi eu pe undeva.
• ...am acum încă 2 perechi de cercei cu veveriţe, iar dacă vreau să devină punct de plecare pentru o conversaţie, trebuie să mă prefac că încă am blog.
• ...începe anotimpul lui Bacovia, iar dacă îl citez oriunde altundeva pe internet, risc să mă ia lumea în serios. Lucru care sper că nu se întâmplă şi aici.
• ...m-am prins cum să văd câţi abonaţi are fiecare blog în google reader, aşa că acum stau şi pândesc statisticile, de fiinţă plictisită ce sunt.
• ...am nevoie de un loc unde să postez chestii despre cei doi (!) motani ai mei, ascunse printre alte nimicuri, în aşa fel încât să nu fie groaznic de evident caracterul meu de "crazy cat lady".
• ...începe sezonul concertelor, iar dacă e să fac pe reporterul din nou, am nevoie de ceva antrenament, să nimeresc din prima toate diacriticele.
• ...am să am satisfacţia de a bolborosi chestii în spaţiul public, dar şi siguranţa că nimeni nu se va încumeta să le citească, pe principiul tl;dr

Postul propriu-zis, momentan fără punctuleţe:

Se face că tocmai m-am întors de la mare, şi în stilul caracteristic al fiecărei nopţi nedormite din această vară, mai am câteva ore de hiperactivitate accentuată înainte să mă ascund sub plapumă şi să dorm de la 16 ore în sus. La mine desigur, hiperactivitatea se traduce prin chef de scris pe blog, făcut planuri pentru viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat şi alergat după pisici. Cheful de scris se cam duce, motanii dorm iar planurile mele sunt pe departe de a fi palpitante. Momentan mă entuziasmez pentru toate concertele şi lansările de albume (unul după altul, nici nu ştiu pe care-l aştept mai mult) ce urmează toamna asta. Am mai zis că sunt unul după altul? Şi că toate o să fie faine?

Revenind la mare. Unde, pentru prima oară în Vama Veche, am avut un pat deasupra solului şi o baie doar a mea. Din păcate, şi un televizor în cameră. Mi-au prins bine cei aproape 2 ani de ignoranţă şi naivitate totală, în care abia dacă mai ajungeam din când în când pe vreun post de muzică sau documentare. En fin, acum că m-a izbit din plin prostia din jur, de care am stat foarte bine ascunsă în ultima vreme, am să le dau tuturor o valenţă comică şi am să mă întorc in my safe little bubble.

Tot la mare, în lungile ore pe care le-am petrecut fără player (acesta fiind uitat de mult la Cluj, typical me), mi-am dat seama că eu mi-am împlinit toate rezoluţiile pe 2011. Am parcurs câţiva metri pe bicicletă fără ajutor şi fără să cad, şi am contribuit la pusul murăturilor. S-ar putea spune că sunt un om împlinit. Acum urmează şi începutul noului an universitar, şi el la fel de plin de rezoluţii tot la fel de spectaculoase.
Astea vin înşirate pe punctuleţe:

• Nu voi mai pierde pixuri, iar cele pe care le am, le voi folosi până la capăt. După ce am secat şi ultima picătură de pastă, nu-mi voi lăsa pixurile să zacă nedefinit prin casă şi o să le arunc la gunoi, cu ceremoniile de rigoare
• Am să iau notiţe la cursuri, în caiete şi nu pe foi pe care o să le pierd până ziua următoare.
• Iar acum, cea mai importantă dintre ele: n-am să pierd nicio carte împrumutată de la bibliotecă.

În felul acesta, sunt sigură că anul viitor, prin iulie, am să mă simt din nou un om împlinit.

Impropriu spus concluzii, mai degrabă încheiere:

• N-am să le spun concluzii, pentru că n-au nicio legătură cu ce am spus mai sus. Încheiere, în ciuda sonorităţii sale de compunere de şcoală primară, pare mai potrivit.
• Îngheţata asta trendy, vândută dintr-un veritabil ice cream truck, e o porcărie. Nu simt nevoia să argumentez.
• În Constanţa am văzut un monument dedicat finalităţii digestive, probabil o mulţumire zeităţilor că au avut materie primă pe care să o transforme în produsul final. I give to you, the almighty turd on a stick. Statuia noastră, "mândria" Bistriţei, parcă se îndreaptă spre cer cu ceva mai multă demnitate.

P.S. 
Oricât de drag mi-ar fi Remi, aka Beta Kitty aka Kleine Liebchen aka Jivină mică (aşa îl alintă bunica), trebuie să îi găsesc un stăpân. Aşa că dacă tentează pe cineva (Cluj, Bistriţa, împrejurimi), just let me know.
Iată-l aici în toată măreţia lui, mâncând pepene galben sau hârjonindu-se cu Alpha Cat.

Astronauts are just modern day sailors

Post pe motiv de program dat peste cap. Şi când zic "program" mă refer la cea de-a doua zi petrecută în pijama în faţa calculatorului, cu muzică şi filme. Da, filme. Eu şi filme. Se pare că începe să funcţioneze toată treaba asta. Aşa că îmi programasem încă un film pe seara asta. Aş fi ajuns la un mare total de două filme şi jumătate în aceaşi zi. Asta pentru că a trebuit să o iau mai încet la început, ieri am rezistat 40 de minute fără pauză. Revenind la filmul (aproape) numărul 3 pe ziua de astăzi. Credeam că îmi luasem o dramă din 1993 cu Anthony Hopkins, dar se pare că am nimerit un film din 2010 cu acelaşi titlu. Film ale cărui prime 5 secunde sunt o exorcizare. Care s-ar putea să fi fost totuşi un vampir isteric. Habar n-am, n-am stat să aflu.
Datorită faptului că mai durează vreo oră până să mă pot uita la varianta filmului care nu o să îmi dea coşmaruri pentru următoarele luni şi în lipsa unei alternative, am aterizat pe propriu-mi blog.

Ca de obicei, nu s-a întamplat nimic palpitant sau ieşit din comun, care să merite să fie povestit. În principiu, sesiune. Sesiunea a fost cândva un eveniment de maximă importanţă pentru mine. Apoi m-am lenevit, şi n-a ieşit prea bine. Apoi am avut procese de conştiinţă şi am lenevit mai puţin, chestie care a funcţionat în avantajul meu. Iar acum mă pot bucura de vacanţă, stând în pijama în faţa calculatorului. Adică exact ce mi-am dorit să fac de vreo 3 săptămâni. Şi, spre marea mea surprindere, lenea mea s-a semi-evaporat. Adică tot n-am binevoit să fac vreo expediţie în afara casei, dar din când în când, mă mai izbeşte câte o doză de hiperactivitate. Sar nonstop de sus în jos, dar "on the inside", adică fac economie de energie.

Asta e cea mai faină parte din sesiune: când după multe nopţi nedormite, cafele şi pur şi simplu funcţionare de zombie, ies din examen şi mă simt de parcă tocmai m-am întors din cel mai revigorant şi odihnitor concediu.
Desigur, nu ţin minte vreo vacanţă din care să mă fi întors odihnită, de obicei abia aştept începutul şcolii ca să am un program normal, să dorm în patul meu şi să fac o lungă pauză de la pâinea cu pateu. Sau, după caz (vezi august 2010), de la iaurtul cu cereale. Au trecut 6 luni de atunci, dar nu cred că o să mă ating prea curând de Cheerios cu iaurt cu căpşuni.

Cum s-a desfăşurat prima zi post-sesiune:

• În primul rând, am luat un 10 complet SF. Şi chiar dacă sunt destul de convinsă că nu îl meritam, reacţia a fost desigur omg omg omg best day ever!!!.
• Am ajuns acasă şi am dus gunoiul fără să mă întâlnesc cu nimeni scormonind prin tomberon: omg omg omg best day ever!!!.
• Chiar dacă am o cafetieră ce în ultima vreme ţine să mă saboteze şi un pachet de filtre sinistre care numa' nu se mai termină, am suportat cu stoicism neplăcuta situaţie şi pur şi simplu mi-am făcut altă cafea. Cum se desfăşoară de obicei tot procesul: Se pune filtrul sinistru în cafetieră, se pun ultimele linguriţe de Lavazza şi se aşteaptă. Iar dacă acelea chiar au fost ultimele linguriţe de Lavazza, atunci filtrul se va îndoi, apa va curge pe lângă şi rezultatul va fi un lichid transparent, maroniu, cu un vag miros de cafea. Urmează partea de best day ever, aşa-i? Ah da, "mi-a trecut aversiunea faţă de cafea, omg omg omg best day ever!!!".  Pe lângă asta, m-am resemnat cu gândul că oricât aş amesteca, zahărul tot nu o să se dizolve decât fix înainte de ultima înghiţitură, numa' aşa, să îmi strice ziua.
• Normal că am ajuns şi la internet, "omg omg omg Arcade Fire got a Grammy, best day ever!!!!". Nu că mi-ar plăcea enorm de mult sau că le-aş da vreo importanţă Grammy-urilor, dar la momentul respectiv, orice s-ar fi întâmplat era "best day ever".
• O grămadă de trupe de care chiar nu îmi pasă vin la Cluj...."omg omg omg best day ever!!!"
• Desigur, cireaşa de pe tort,  în mod sigur demnă de "best day ever" a fost noul album Radiohead (!!!!!!!) acum la doar 3 zile distanţă.

Pentru că lucrurile n-au fost mereu atât de grozave, câteva bucăţele de copil stresat de sesiune:

• Cu mare regret am ajuns la concluzia că dacă alaltăieri a fost reducere la Big Milk la Kaufland, astăzi sigur nu mai e şi am ratat-o, pentru ca azi e deja marţi. M-a informat totuşi o colegă că era joi.
• Cum mă prind eu că două înghiţituri înseamnă deja prea mult vin:  6*4 e 24, dar numai pentru câteva secunde. Ceva pur şi simplu nu e bine. Se vede că n-a sedimentat bine tabla înmulţirii. 8*4 e de fapt 24. Ba nu, tot nu-i bine. 8*4 e 32 (pe asta am nimerit-o), 7*4 e de fapt 24. Pentru ca 4*4 e 16.

Mult mai simplu decât a mă bucura de oportunitatea de a învăţa lucruri noi şi incredibil de interesante, prefer sa ma leg de fiecare exprimare dubioasa a profesorului meu. Care, asemeni tuturor profesorilor, a considerat că planeta nu se va mai învârti dacă nu scoate o carte. E reconfortant să găsesc câte un dezacord, o definiţie de genul "informaţia este expresia [...] surprizei" sau "sângele are un rol important în menţinerea presiunii sanguine".
Desigur, o ediţie scoasă acum 10 ani e mai mult decât suficient. Studenţii din ziua de azi, în ton cu tehnologia, se pot mulţumi şi cu pdf-uri. Aşa că profesorul meu, care abia dacă e capabil sa îşi pornească singur o prezentare în powerpoint, ne-a dat cu mare generozitate un pdf securizat. Desigur, parola o ţine numai pentru el.
Acelaşi profesor care a comparat examenul cu bătalia lui Spartacus. Noi studenţii fiind desigur soldaţii romani înfricoşaţi şi incompetenţi, iar el comandantul armatei, ce ne va reteza cu spada capetele tuturor, ca să ne scape de ruşinea de a fi decapitaţi de către duşmani. Nu ştiu exact cine era Spartacus în toată povestea lui, probabil că fiziologia.
Ţin să menţionez că toate astea, precum şi toate tâmpeniile pe care le-am zis despre alţi profesori, mi-au trecut în secunda în care mi-au dat 10. A fost de ajuns o laudă ca să îi transform în nişte oameni minunaţi, profund dedicaţi profesiei lor, cadre didactice desăvârşite care mi-au adus înapoi încrederea în sistemul universitar, etc etc etc. Probabil am să mă întorc la a-i înjura cu prima exprimare ambiguă de care voi da în viitoarele mele cărţi.

Ca şi încheiere, căutari ce şi-au găsit răspunsul aici: martini omoara neuroni. Yup, that's true, I'm living proof of it.

In the craters on the moon

Pentru că întotdeauna există chestii mai distractive de făcut decât studiat anatomia...
Pentru că ma gândesc cu groază şi ruşine la momentul când profa de chimie o să ajungă la lucrarea mea...
Pentru că întotdeauna mi-au plăcut listele şi statisticile...

...acum stă falnic afişată în bucătăria mea o listă cu trupele pe care le-am văzut cel mai des live şi fiecare concert pe care l-am prins.

Pentru că o asemenea listă nu prezintă niciun interes, şi pentru că, spre marea mea bucurie, e prea lungă ca să o scriu şi aici, trec direct la concluzii. Absolut deloc surprinzător, pe primul loc stau Luna Amară. Mă aşteptam să fie ceva mai multe, dar mă mulţumesc şi cu 16 concerte. Se pare că i-am văzut în fiecare lună a anului, înafară de august. Aşa-mi trebuie dacă am adormit la mare.
Mă aşteptam să îi găsesc pe Kumm pe locul 2, dar se pare că Grimus, pe care i-am văzut de 14 ori, au reuşit să îi depăşească.
Cea mai bună lună a lui 2010 a fost mai, în care am văzut 17 trupe, într-un frumos total de 10 concerte.
Şi cam atât, pentru că restul e destul de nespectaculos.

Ultimul concert Luna Amară a fost printre cele mai ciudate. Pentru (cred eu) prima oară, m-am întors de la un concert care mi-a plăcut mai mult odată ce am ajuns acasă. Dacă imediat după concert nu eram deloc impresionată, acum sunt atât de încântată şi entuziasmată încât abia îl aştept pe următorul. O cronică găsiţi pe OrasulCluj.ro , unde mai scriu destul de dezamăgitor din când în când. Dau vina şi pe sesiune aici. Sesiunea e de vină pentru tot ce mi se întâmplă în ultima vreme. Mai ales pentru răceala care de două săptămâni nu binevoieşte a pleca.  Scuza mea pentru a nu merge la bibliotecă, să nu mă trezesc cu cărţi catapultate spre capul meu după ce epuizez al 5-lea pachet de şerveţele într-o oră. 

Se pare de asemenea că am o toleranţă deosebit de scăzută la cafea. Sau cel puţin la cafeaua pe care mi-o fac eu. Dacă depăşesc pragul de 3 cafele într-o zi, tot ce îmi doresc e să treacă sesiunea ca să nu mai trebuiască să beau cafea niciodată.

Vă las cu motto-ul cărţii de anatomie:

"...a se studia cu profunzime cadavrele, căci acestea reprezinta în fapt cartea adevărului anatomic."

The air hangs heavy like a dulling wine

Ceea ce urmează este, sper eu, povestea primei mele nopţi nedormite. Încă nu aş intitula-o "how I pulled off my first coffee-fueled all-nighter" pentru că este abia ora 21:07, şi astfel de tentative au mai eşuat în trecut.
Jurnal de bord cu tentă de live blogging coming right up.

Ora 09:30 Luarea deciziei
Planul iniţial era să mă trezesc la 8, şi să învăţ până pe la vreo 1, înainte de a merge la şcoala. Seara, eventual o recapitulare, câteva episoade din How I Met Your Mother (damn you for being so funny!) şi apoi somn.
După multe snooze-uri, am luat deosebit de inspirata hotărâre să învăţ la noapte.

Ora 20:11: Mituirea organismului
Normal că organismul meu va protesta, aşa că am decis să îl îmbunez. În seara asta sărim peste tradiţionalul orez cu orez sau pâine cu dulceaţă şi am comandat pizza.
La o oră şi un minut după plasarea comenzii, încă aştept. Măcar am o scuză pentru a nu mă apuca încă.

Ora 20:30: Caffeine flood
Normal că fără cafea nu s-ar putea. Aici intervine însă tragedia: am rămas fără lapte.  Prima cafea a alunecat surprinzător de uşor, probabil se simţea vinovată că îmi sărise în faţă când am deschis cutia. Aparent nu doar sucurile acidulate îţi explodează dacă le agiţi, aşa că o vreme m-am chinuit să îmi scot cafea măcinată din păr.

Ora 21:24: Well hello there, pizza guy
Având în vedere că am fost avertizată când am făcut comanda, nu pot să îi învinovăţesc prea mult pentru întârziere. Şi livrarea a fost "gratisă" aşa cum mi s-a promis. Măcar acum miroase frumos la mine în bucătărie. Şi a fost cea mai bună pizza pe care am mâncat-o până acum în Cluj. Sper să fie la fel de bună şi mâine dimineaţă la micul dejun.

Ora 21:45: Too full, require a nap.
 Având în vedere că nu se prea poate învăţa cu burta plină, se cuvine o pauză de internet.

Ora 22:00: Pentru că lucrurile merg mereu mai bine dacă le încep la fix
 După o analiză foarte amănunţită a tematicii de examen, observ că nu există pagini de umplutură în carte. Woe is me. După câteva minute, tot ce am memorat sunt o grămadă de cuvinte îmbârligate ce ar fi perfecte pentru viitoare parole.

Ora 22:15
Am ajuns să casc atât de tare încât simt că o să îmi luxez articulaţia temporo-mandibulară. Cred că a şi pocnit de câteva ori. Nu mi-a luat mult să casc cu efecte sonore. Zice soră-mea că sun cam aşa. Următoarea doză de cafea cât de curând.

Ora 23:12
Vecina cea misterioasă a început să cânte. Aparent, soprana stă undeva la etajul 7 sau 8, deci s-ar fi putut mai rău. La 3-4 etaje sub ea e încă suportabil. Ieri a ţinut-o până la ora 1, când tot ce se auzea semăna a yodeling distorsionat.

Ora 23:22
Marea descoperire a zilei: conservarea alimentelor în saramură e posibilă datorită diferenţei mari de presiune osmotică. În acelaşi timp, ce proastă am fost că nu m-am prins mai repede. Deşi nu ţin minte să fi fost vreodată curioasă.

Ora 23:36
Am descoperit până la urmă 15 pagini din carte care nu trebuie învăţate. E greu de descris în cuvinte cum mă  simt, I'll let Moz do it for me:

Ora 23:56

O rotaţie 2π/p în jurul axei aduce structura respectivă într-o poziţie identică cu cea inţială. Icozaedrul are 12 vârfuri (unghiuri sau colţuri) şi 6 axe de simetrie de tip 5 care traveresează fiecare 2 unghiuri opuse, 20 feţe şi 10 axe de simetrie de tip 3 care trec prin punctele centrale a 2 feţe triunghiulare opuse, 30 laturi şi 15 axe de simetrie de tip 2 care unesc 2 laturi opuse exact la  jumătatea acestora.

Just...what the fuck!

!!!!!!

Nu, paragraful respectiv nu are mai mult sens pus în context. Nu există context pentru aşa ceva. Teoretic, e vorba despre capsida virusurilor.  Mi-a şi sărit somnul. 

Ora 00:13

Fix când să îmi rog un coleg să îmi printeze ceva, m-am prins că am o imprimantă pe birou, chiar în faţa mea.Coffee is imminent.

Ora 00:17

După ce într-un final mi-am instalat imprimanta, mi-au trebuit vreo 2 minute întregi să mă prind pe unde intră hârtia. Urmează să hotărâm cum botezăm imprimanta, până acum avem variantele Erysipelothrix şi MegaTron. Ghici care-i varianta mea.

00:20-00:28

Mâţul face ceva incredibil de adorabil, stăm şi râdem de el până ne dau lacrimile. Ştiu că dacă mă apuc să detaliez aventurile pisicului, dispare până şi cel mai curajos dintre cititori. 

Ora 01:21 - moar coffee plz

În timp ce eu îmi beau cafeaua (cu mult prea mult zahăr, ca să compenseze lipsa laptelui), pisicul doarme la mine în pat (probabil ca să îmi facă în ciudă) şi mai oftează din când în când în somn.

Ora 01:35
Aparent există oameni care chiar au crezut când am spus că voi face noapte albă. Eu tot m-am speriat când mi-a sunat telefonul, şi după 9 minute de dezbătut oroarea citată ceva mai sus, am aflat că există şi varianta ceva mai normală de .ppt. Toate paginile scrise în exces de zel (a se înţelege copy-paste din surse multe şi dubioase) cu un font mic, mic, mic, au fost înlocuite de "unităţile [...] sunt aşezate după un tip de simetrie bine definit".
Time for more happy-prancing-Moz (and Marr):

 Ora 03:34
S-ar părea că până aici mi-a fost. Treaba asta cu biroul în aceaşi cameră cu patul nu-mi prea prinde bine. După 6 ore şi jumătate, cred că s-a săturat şi blogger de mine, la cât m-a sabotat astăzi. I'm more or less screwed anyway, aşa că îmi permit să îmi petrec următoarele 3 ore dormind.